sâmbătă, 2 august 2008

Cabinetul nostru de Avocatura ofera clientilor consultanta juridica, reprezentare in litigii in Romania, la preturi rezonabile.
Litigii Dreptul Familiei (divort, pensie intretinenere, stabilire/tagada paternitate, custodie, etc)
Litigii de Drept Civil (partaj, revendicare, uzucapiune, obligatia de a face, etc)
Litigii de Drept Comercial (litigii comerciale, infiintari si modificari firme, notificari, redactare documente, negociere contracte, etc)
Alte litigii civile si penale, proprietate intelectuala.
Tel.: 021.318-5339 ; Mobil: 0744663121

2 comentarii:

Anonim spunea...

http://arbitraj.blogspot.com/

ARBITRAJ COMERCIAL INTERNATIONAL - Agentia de Arbitraj si Mediere Contractuala - confidential srl. spunea...

Neconstitutionalitatea art. 302 C.proc.civ.
03 august 2008 | art. de Lucian-Cosmin Manoloiu
Prin Decizia nr. 737 din 24 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 302 din Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial nr. 562 din 25.07.2008, Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat ca dispozitiile art. 302 din Codul de procedura civila sunt neconstitutionale in partea care prevede „sub sanctiunea nulitatii”.

Decizia de mai sus vine dupa o suita de hotarari in care Curtea Constitutionala a evitat sa se pronunte explicit asupra constitutionalitatii sanctiunii nulitatii prevazute de art. 302 C. proc. civ. Exempli gratia: prin decizia nr. 501/2005 Curtea a statuat ca, astfel cum s-a stabilit in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, art.13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale se refera la posibilitatea efectiva de a supune judecatii unei instante nationale cazul violarii unui drept consacrat de conventie (cauza Kudla impotriva Poloniei, 2000) si, in consecinta, nu impune un anumit numar de grade de jurisdictie sau un anumit numar de cai de atac. In acest sens, Curtea Constitutionala a statuat, prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, ca accesul la justitie nu presupune si accesul la toate mijloacele procedurale prin care se infaptuieste justitia, iar instituirea regulilor de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, deci si reglementarea cailor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenta exclusiva a legiuitorului, care poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura. Astfel, accesul liber la justitie nu inseamna accesul la toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac. In acelasi sens este si Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. De asemenea, Curtea a retinut ca dispozitia procedurala, potrivit careia recursul se depune, sub sanctiunea nulitatii, la instanta a carei hotarare se ataca, se justifica atat prin ratiuni de operativitate, cat si de evitare a unor disfunctionalitati ce ar putea aparea in absenta unei asemenea prevederi.

Potrivit legii cererea de recurs trebuie sa indeplineasca anumite conditii, printre care si aceea a depunerii sale la instanta a carei hotarare se ataca, iar nu la alta instanta aleasa aleatoriu de catre parte. Sanctiunea neindeplinirii acestei exigente nu vine in contradictie cu prevederile din Constitutie si din actele internationale invocate de autorul exceptiei, ci este justificata de necesitatea bunei administrari a justitiei, numai in acest fel putandu-se evita judecarea separata si pronuntarea unor solutii diferite in cazul in care s-au formulat mai multe cereri de recurs.

In acelasi sens este si Decizia nr. 720/2006.Concret, prin decizia pronuntata in dosarul nr. 571/2008, Curtea Constitutionala si-a reconsiderat jurisprudenta sa anterioara, indicata mai sus, constatand ca libertatea legiuitorului de a stabili conditiile de exercitare a cailor de atac si procedura de judecata nu este absoluta, limitele libertatii de reglementare fiind determinate si in aceste cazuri de obligativitatea respectarii normelor si principiilor privind drepturile si libertatile fundamentale si a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentala si prin actele juridice internationale la care Romania este parte.

In acest sens, Curtea a retinut ca, potrivit art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei, orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, nicio lege neputand ingradi exercitarea acestui drept.

In reglementarea exercitarii accesului la justitie, legiuitorul are posibilitatea sa impuna anumite conditii de forma, tinand de natura si de exigentele administrarii justitiei, fara insa ca aceste conditionari sa aduca atingere substantei dreptului sau sa il lipseasca de efectivitate.

In lumina acestor considerente, Curtea Constitutionala constata ca prevederea cuprinsa in art.302 din Codul de procedura civila, prin care se sanctioneaza cu nulitate absoluta depunerea recursului la alta instanta decat aceea a carei hotarare se ataca, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natura sa afecteze grav efectivitatea exercitarii caii de atac si sa restranga nejustificat accesul liber la justitie.

Sanctiunea este cu atat mai nejustificata cu cat, eroarea depunerii recursului la insasi instanta competenta sa judece recursul ori la alta instanta decat aceea a carei hotarare se ataca este imputabila nu numai recurentului, ci si magistratului sau functionarului care primeste cererea de recurs gresit indreptata, desi are posibilitatea sa-l indrume pe cel in cauza in sensul prevazut de lege.

In sensul celor aratate, Curtea retine ca aplicarea principiilor constitutionale privind accesul liber la justitie si folosirea cailor de atac impune ca toate cererile gresit indreptate si fie transmise jurisdictiei competente sa le solutioneze.

Pe de alta parte, in sistemul Codului de procedura civila, recursul este conceput ca o cale extraordinara de atac, altfel spus, ca un ultim nivel de jurisdictie in care partile in litigiu isi pot apara drepturile lor subiective, inlaturand efectele hotararilor pronuntate in conditiile cazurilor de nelegalitate prevazute de art. 304 din Codul de procedura civila. Instituirea sanctiunii nulitatii pentru neindeplinirea cerintei prevazute de textul analizat - de cele mai multe ori din eroare, din ignoranta sau din alte motive, neimputabile recurentului - il lipseste pe acesta, fara o justificare rezonabila, de posibilitatea de a se examina, pe calea recursului, sustinerile sale intemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care s-a solutionat, prin hotararea atacata, litigiul in care este parte.

In consecinta, avand in vedere efectele mentionate ale aplicarii prevederilor art.302 din Codul de procedura civila, Curtea a constatat ca, prin sanctiunea nulitatii pe care o instituie, textul de lege atacat incalca atat dispozitiile art. 21, cat si pe cele ale art. 129 si ale art. 24 alin. (1) din Constitutie.

Fara a nega necesitatea prevederilor art. 302 C. proc. civ., respectiv asigurarea bunei administrari a justitiei, consideram ca sanctiunea nulitatii era excesiva, calificarea ca absoluta a nulitatii fiind de un formalism excesiv de abuziv, venind din conceptia intregului cod, prin aceasta rigoare nesocotindu-se chiar prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care prevad ca actele indeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un functionar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor. In cazul nulitatilor anume prevazute de lege vatamarea se presupune pana la dovada contrarie. In cazul dat nu se vede rostul unei asemenea nulitati absolute, intrucat faptul prezentat nu aduce nicio vatamare vreunei persoane sau institutii.

Unele instante au apreciat, gresit, ca exercitarea caii de atac a recursului este nula si atunci cand, contrar celor prevazute de art. 302 C. proc. civ., motivele acestuia nu se depun la instanta a carei hotarare se ataca. (C.S.J., sect. com., dec. nr. 1155/1998, in „Jurisprudenta Curtii Supreme de Justitie”, setul nr. 1/1999). Aceasta decizie este gresita intrucat art. 302 C. proc. civ. se refera la depunerea/formularea recursului, nu si a motivelor de recurs, chiar daca in art. 303 alin. (1) din acelasi cod se arata ca recursul se va motiva prin insasi cererea de recurs, insa se mai precizeaza ca motivarea se poate face si inauntrul termenului de recurs, astfel incat nu se poate face o extrapolare si in privinta motivelor recursului, pentru motivul ca norma sanctionatoare, determinata in textul ei, este de stricta interpretare, iar exceptio est strictisimae interpretationis.

In concluzie, Curtea Constitutionala a Romaniei a pronuntat o hotarare de bun-simt, inlaturand o norma dominata de un formalism excesiv.

Lucian-Cosmin Manoloiu